Iarna s-a instalat în Munții Bucegi: Salvamontiștii îi avertizează pe turiști să nu se aventureze pe munte

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 21-11-2019 11:50

Iarna s-a instalat în Munții Bucegi, în zonă stratul de zăpadă ajungând deja la mai mulți centimetri, iar vântul bate foarte puternic. Salvamontiștii din Bușteni atrag atenția turiștilor să nu se aventureze pe munte, potrivit Mediafax.

Șeful Salvamot Bușteni, Gheorghe Haiduc, a declarat,  că în noaptea de miercuri spre joi a nins în Munții Bucegi.

Zăpada s-a depus, stratul ajungând la câșiva centimetri.

Citește și: PRAF în ochi: MAREA schimbare din ministerul Sănătății înseamnă REDUCEREA numărului de posturi de la 384 la 380

Haiduc spune că vântul bate foarte puternic, iar vizibilitatea este redusă.

„Recomadăm turiștilor să nu urce pe munte”, a declarat Haiduc.

Joi, la Vârful Omu se înregistra o temperatură de minus 3 grade Celsius.