Grav accident rutier pe DN 28, la Iași: Doi adulți și doi copii au ajuns la spital în urma coliziunii

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 21-11-2019 13:05

Patru dintre victimele accidentului produs joi pe DN 28 au fost transportate la spital, informează reprezentanţii SMURD Iaşi, potrivit Agerpres.

Coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a informat că echipajele SMURD care au ajuns la locul accidentului produs în zona localităţii Leţcani au descoperit în maşini opt persoane, printre care patru copii.

Un echipaj de terapie intensivă mobilă a transportat un copil 2 ani care a suferit un traumatism cranio-cerebral minor şi contuzie toraco-abdominală. El a fost dus la spital împreună cu tatăl său. De asemenea, un echipaj de prim-ajutor din oraşul Podu Iloaei a preluat un copil de 4 luni cu o contuzie la mâna dreaptă, care a fost dus la spital împreună cu mama.

Citește și: PRAF în ochi: MAREA schimbare din ministerul Sănătății înseamnă REDUCEREA numărului de posturi de la 384 la 380

Reprezentanţii SMURD Iaşi susţin că toţi răniţii sunt conştienţi, iar starea lor este bună.

Potrivit sursei citate, patru dintre victime nu au leziuni şi au refuzat transportul la spital.

La faţa locului s-au deplasat şi echipaje ale poliţiei. Din primele cercetări se pare că accidentul, în care au fost implicate trei autovehicule, s-a produs din cauza nepăstrării distanţei dintre maşini.