Doi copii din Brăila au distrus mai multe semnale luminoase de la calea ferată

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 10-12-2019 10:28

Doi copii care au distrus mai multe semnale luminoase în zona căii ferate din orașul Brăila au fost prinși de polițiști. Agenții au stabilit că adolescenții au provocat și alte distrugeri, punând în pericol circulația trenurilor.

Reprezentanții IPJ Brăila au anunțat, marți, că agenții din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare i-au prins în flagrant pe cei doi copii, în timp ce distrugeau lentilele semnalelor de manevră, de culoare albastru, amplasate în zona triajulului.

Copiii, ambii în vârstă de 15 ani, din orașul Brăila, ar mai fi spart alte trei semnale luminoase, făcând un prejudiciu, în valoare totală de 2.400 de lei.

Citește și: Ce așteptări are ministrul Justiției de la noua conducere a CSM

A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de distrugere sau semnalizare falsă.

Cercetările se desfășoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.

Autoritățile spun că infracțiunea din dosar se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, având în vedere consecințele care pot să apară prin semnalizarea necorespunzătoare a circulației feroviare, respectiv coliziuni între trenuri și deraieri.