Protest de amploare al taximetriștilor clujeni. Cer majorarea tarifelor

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 10-12-2019 11:03

Peste 100 de taximetriști protestează, marți, în curtea Primăriei Cluj-Napoca și cer majorarea tarifelor, neschimbate de 6 ani.

Taximetriștii de la mai multe firme de taximetrie s-au adunat, marți dimineață, în curtea Primăriei Cluj-Napoca, la intrarea în parking, cerând majorarea tarifelor care nu au mai fost modificate de 6 ani.

Citește și: Ce așteptări are ministrul Justiției de la noua conducere a CSM

„Ne-am adunat în curtea Primăriei Cluj-Napoca, deoarece suntem nemulțumiți de tergiversarea legată de majorarea tarifelor pe care o cerem. Noi vrem să se aprobe creșterea tarifelor pentru că nu au mai fost modificate de 6 ani. S-au depus toate documentele la Primărie, bazate pe calcule, vrem o majorare maximală de 3,39 de lei/km de la 2,25 lei/km cât este în prezent. Sperăm ca majorarea să fie aprobată marți în ședința Consiliului Local Cluj-Napoca deși viceprimarul Dan Tarcea ne-a spus că proiectul va intra în ultima ședință din acest an, undeva în 20 decembrie”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Ioan Pugna, unul dintre taximetriști.

Acesta a precizat că taximetriștii vor rămâne în curtea Primăriei Cluj-Napoca până la ședința Consiliului Local Cluj-Napoca care începe la ora 14.

În Cluj-Napoca funcționează mai multe firme de taximetre, fiind eliberate de Primărie 2500 de licențe de taxi.