Statele Unite nu au nimic de oferit în negocieri, acuză Coreea de Nord

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 12-12-2019 16:32

Statele Unite nu au nimic de oferit în negocierile pe tema programului nuclear, a transmis joi Coreea de Nord, cerând "măsuri concrete" din partea Washingtonului, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

"Statele Unite vorbesc despre dialog, dar este prea evident că nu au nimic să ne ofere în eventualitatea unui dialog", a transmis Ministerul nord-coreean de Externe.

Citește și: Iohannis admite efectele negative asupra României după raportul Standard & Poor's: 'Un investitor se va gândi o dată în plus dacă să investească'

Regimul Kim Jong-Un a catalogat drept "un lucru stupid" decizia Statelor Unite de a convoca o reuniune a Consiliului de Securitate ONU.

Washingtonul a convocat Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite pe fondul preocupărilor că regimul de la Phenian ar putea relua testele nucleare şi balistice.