BREAKING PRIMUL protest de stradă după o DEMITERE făcută NOAPTEA de Guvernul Orban a început

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 15-12-2019 11:05

Primarul din Buzău, Constantin Toma, s-a ținut de cuvânt. Ieri, acesta  cheama localnicii să participe la un protest față de demiterea directorului Băncii Naţionale de Gene. Invitația a fost lansată, sâmbătă, printr-o postare pe Facebook. Mitingul a început și are loc  în Piața Daciei din Buzău.

Citește și: E SHOW în Guvernul Orban: ministrul Sănătății promite că se duce peste Florin Cîțu, la Finanțe: Niciodată nu sunt mulțumit

„Invitație la miting în Piața Daciei din Buzău, duminică, 15 decembrie 2019, ora 11.00 pentru susținerea domnului Costel Vînătoru și a Băncii de Resurse Genetice Vegetale”, a scris primarul din Buzău, Constantin Toma, pe rețeaua de socializare.

Potrivit acestuia, în septembrie 2019, s-a înființat, prin Hotărâre de Guvern, Banca Națională de Gene a României pentru legumicultură, floricultură, plante medicinale și aromatice, avându-l ca director pe cercetătorul Costel Vînătoru, șeful Laboratorului de genetică din cadrul Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, cea mai veche instituție de acest fel din România.

Astăzi, Toma a declarat că Vînătoru a fost demis noaptea, ca hoții, fără ca măcar să fie chemat să i se comunice acest lucru în mod oficial.