Mirko Pigliacelli, fericit după ce Victor Pițurcă a demisionat: 'Pun inima pentru acest club pentru că iubesc Craiova și suporterii'

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 05-01-2020 18:55

Mirko Pigliacelli a publicat, duminică, după ce Victor Pițurcă a demisionat de la Universitatea Craiova, pe contul personal de Instagram, o fotografie însoțită de un mesaj pentru suporterii Craiovei, anunță MEDIAFAX.

”În continuare pun inima pentru acest club pentru că iubesc Craiova și suporterii. Tot timpul m-am simțit oltean”, este mesajul care a însoțit fotografia lui Pigliacelli.

Vezi si: Iranul a arborat steagul roşu în orașul sfânt, pentru prima oară în istorie: Teheranul e gata de război / VIDEO .

Se pare că Mirko Pigliacelli a revenit în lotul Craiovei și va pleca în cantonament alături de restul echipei.

Aflat în conflict cu Victor Pițurcă, Mirko Pigliacelli a fost exclus din lotul Universității Craiova, astfel că, după ce antrenorul și-a reziliat contractul cu oltenii, portarul ar putea redeveni titular.