Vremea o ia complet razna - Temperaturi neobișnuite în acest weekend

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 25-01-2020 08:25

Meteorologii anunță vreme caldă pentru mini-vacanța de Ziua Unirii, termometrele indicând chiar și 11 grade în Capitală, mai ridicate față de mediile climatologice ale perioadei, conform prognozei ANM.

Sâmbătă, valorile termice, în special cele din timpul zilei, vor fi cu mult mai ridicate față de mediile climatologice specifice perioadei.

Bilanț NEGRU în urma cutremurului care a zguduit Turcia: Zeci de morți și sute de răniți

„Cerul va fi variabil spre senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 10...11 grade, iar cea minimă de -4...-1 grad”, precizează sursa citată.

Duminică, valorile termice vor fi în continuare cu mult mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări. În noaptea de duminică spre luni, va crește probabilitatea de ploaie slabă.

„Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 0...2 grade”, explică meteorologii.