Realitatea Plus, minus în redacție. Val de plecări: editori, reporteri și operatori

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 28-01-2020 20:28
Actualizat: 28-01-2020 20:29

În ultima lună, postul Realitatea Plus se confruntă cu un val de plecări.  Redactori, reporteri, editori și operatori lasă stația de știri sau au lăsat-o în ultima perioadă. Mai mult, de câteva zile a fost numit și un nou redactor-șef, poziție vacantă încă de anul trecut, când a plecat Ioana Răducă, scrie PaginadeMedia.ro.

Carmen Tudor, Editor of the Day, pleacă de la Realitatea și va ocupa o poziție similară la Digi 24.

Trei jurnaliști de la departamentul NewsDesk lasă Realitatea Plus tot pentru Digi24: Andreea Sumanu (șef de secție), Alin Cîndea și Bianca Păpureanu.

Citește și: PSD lasă Guvernul în offside în Senat. Florian Bodog: 'Parlamentarii PNL nu au vrut să îşi asume amânarea dublării alocaţiilor'

Plecare și din rândul reporterilor. Mădălina Mihalache, care "acoperea" Partidul Social Democrat lasă Realitatea Plus pentru Antena 3.

Și o numire la vârful redacției Realitatea Plus. Noul redactor-șef al postului Realitatea Plus a fost numit Vlad Nichita. Înainte, a fost șeful editorilor și EOD - Editor of the Day.

Vlad Nichita a lucrat în Realitatea TV din 2008, cu o mică pauză, de doi ani, la Adevărul. La postul TV a fost în departamentul de comunicare, apoi la secția Teritoriu, editor general și EOD. Înainte de Realitatea TV, a lucrat tot în trust, la agenția de știri NewsIn.