Mircea Rednic, despre transferul lui Ianis Hagi: Am ajutat foarte mult să ajungă în Belgia

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 01-02-2020 11:36

Antrenorul Politehnicii Iași, Mircea Rednic, a vorbit vineri în conferința de presă și despre transferul lui Ianis Hagi de la Genk la Glasgow Rangers, scrie Mediafax.

Tehnicianul a găsit o explicație pentru faptul că Ianis nu s-a impus în Belgia și crede că prima ligă scoțiană nu i se potrivește fiului lui Gheorghe Hagi. „Eu am ajutat foarte mult ca Ianis să ajungă în Belgia. Mi-a mulțumit și asta contează. Și pe Screciu, și pe Drăguș, am ajutat ca ei să ajungă în Belgia. Nici Răzvan Marin nu s-a impus de la început la Standard. Este nevoie de răbdare. Și ei nu prea au răbdare. Genk a câștigat campionatul, a mers în Champions League, iar pretențiile sunt mari. Și la Standard la fel.

Citește și: Trei marinari români aflaţi în China au fost repatriaţi

Asta e problema jucătorilor români. Se impun în campionatul nostru, iar acolo e mai greu. Nu vreau să se supere Gică Hagi, dar nu știu dacă campionatul scoțian este pentru Ianis. Nici cel al Belgiei nu era pentru el. Acolo se joacă pe angajament, dueluri multe și nu știu dacă e pentru Ianis. Îmi doresc foarte mult ca el să reușească, pentru că e un fotbalist român și ne-ar face o imagine bună, ținând cont că este și la echipa națională.” , a declarat Mircea Rednic.

Antrenorul Iașiului s-a referit și la echipa națională, afirmând că, în opinia sa, ar fi fost mai indicat un antrenor experimentat pentru cele două meciuri de baraj din Nations League, decisive pentru calificarea la EURO.