Primăria Făgăraș le asigură gratuit copiilor miere de albine

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 01-02-2020 21:31

Copiii din Făgăraş vor primi la creşă, grădiniţă sau şcoală, câte 350 de grame de mierepe lună. Întreaga cantitate va fi plătită din bani de la bugetul local, potrivit brasovstiri.ro.

Vezi si: Bombă cu ceas pe scena politică: dispariția schemei ultra-rapide de împrumuturi pentru primării / FDI ar putea deveni PNDL 3 - surse

„Ne-am gândit ca fiecare copil, până la clasa a VIII-a, să primească 350 g de miere lunar. Specialiștii susțin că este o cantitate suficientă. Planul nostru este ca mierea să fie dată creşei, grădiniţei sau şcolii începând cu luna septembrie 2020, pentru că, suma este foarte mare, iar procedura pentru achiziţionarea acestei cantităţi de miere durează 3-4 luni, iar elevii vor intra în vacanţă în luna iunie”, a precizat primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu.

Prețul kilogramului de miere a fost estimat la 13 lei, astfel încât efortul bugetar al municipalității se ridică la aproximativ 200.000 de lei/an.