Un port industrial de lângă Veneţia,evacuat pentru neutralizarea unei bombe din al doilea Război Mondial

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 02-02-2020 20:51

Un port industrial din vecinătatea lagunei Veneţiei a fost evacuat duminică dimineaţa pentru neutralizarea unei bombe care data din timpul celui de-al doilea Război Mondial şi pe care geniştii italieni au detonat-o în mare, informează AFP, potrivit Agerpres.

Operaţiunea a necesitat evacuarea în cursul dimineţii a 3.500 de locuitori din Marghera, port industrial situat în faţa Veneţiei, oraş care atrage an de an 36 de milioane de turişti. 

Circulaţia navelor, trenurilor şi autobuzelor a fost suspendată în timpul operaţiunii, iar avioanele au avut interdicţie să decoleze sau să aterizeze pe aeroportul internaţional Marco Polo din Veneţia între orele 08:30-12:30 (07:30 GMT - 11:30 GMT).

Citește și: Replică SPUMOASĂ din PSD după tirul de acuzații lansat de Ludovic Orban: Festivalul idioțeniilor

Bomba, care cântărea 225 de kilograme şi conţinea 129 de kilograme de TNT, a fost descoperită în ianuarie în timpul lucrărilor de mentenanţă la reţeaua de canalizare. Dispozitivul prezenta "un risc crescut de explozie", ceea ce a îndreptăţit luarea tuturor măsurilor de precauţie, a declarat la postul de televiziune Rai 24 Gianluca Dello Monaco, ofiţerul de armată care a condus operaţiunea. 

După dezamorsare, încheiată în cursul dimineţii, bomba a fost transferată pe un vas pentru a fi distrusă într-un sector maritim aflat la distanţă bună de Veneţia. 

"Când bomba a fost coborâtă în mare, încărcături explozive au fost amplasate pe dispozitiv, care a explodat sub apă", au declarat serviciile oraşului Veneţia într-un comunicat.