Chitaristul, autorul şi producătorul Ivan Kral a murit

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 03-02-2020 12:11

Chitaristul, autorul şi producătorul ceh Ivan Kral, a cărui carieră include colaborări cu Patti Smith, Iggy Pop şi David Bowie, a murit duminică, la vârsta de 71 de ani, informează luni AFP, potrivit Agerpres.

Ivan Kral a decedat în urma unui cancer la domiciliul său din Michigan, Statele Unite, se indică într-un comunicat al soţiei sale publicat duminică de muzicianul canadian Greg Jarvis pe contul său de Twitter. 

"Suntem dezolaţi, însă trebuie să confirmăm informaţiile despre moartea lui Ivan Kral", au scris luni pe Facebook organizatorii festivalului Metronome din Praga.

Citește și: Shakira şi Jennifer Lopez au oferit un show impresionant la Super Bowl

Născut în 1948, imediat după ce comuniştii au ajuns la putere în fosta Cehoslovacie, Ivan Kral a plecat în Statele Unite alături de părinţii săi în 1966, atunci când era deja un muzician de renume în ţara sa. 

Kral a cântat cu Blondie în 1974 înainte de a se alătura trupei lui Patti Smith un an mai târziu. Alături de aceasta din urmă, muzicianul a compus mai multe melodii, printre care "Dancing Barefoot", dar şi numeroase coloane sonore de film. 

După căderea regimului comunist în fosta Cehoslovacie odată cu Revoluţia de catifea din 1989, Kral a început să revină în ţara sa în calitate de muzician şi producător.