Bubuie nervii în USR - Un deputat a răbufnit după ședința Guvernului Orban: 'Suntem aliaţi doar când e vorba de voturi. În rest, pauză publicitară'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 05-02-2020 09:47

Liderul deputaților USR, Stelian Ion, a reacționat neașteptat după ședința maraton a Guvernului Orban, care a adoptat 25 de ordonanțe de urgență.

„Urgența OUG-urilor constă în teama că pică guvernul și nu mai poate da OUG-uri? Asta da revoluție în drept constituțional!”, susține acid Stelian Ion pe Facebook.

Moise Guran acuză un BLAT între PSD-PNL și UDMR: Moțiunea de cenzură va trece!

Luat la rost în comentarii, deputatul a afirmat că PNL nu vede în USR un aliat pe termen lung.

„Noi suntem genul ăla de aliați băgați în seamă doar când e nevoie pe la vreun vot, în rest, pauză de publicitate. Se pierde semnalul...”, a mai scris Stelian Ion.