Crime + Investigation începe din februarie difuzarea documentarului Victimele lui R. Kelly

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 19-02-2020 12:28

Serialul documentar „Victimele lui R. Kelly” va reveni, cu al doilea sezon, pe 26 februarie la postul Crime + Investigation, potrivit news.ro.

Episoadele în care femeile abuzate sexual şi emoţional de cântăreţul R&B depun mărturii vor fi difuzate în fiecare miercuri, de la ora 22.00.

Citeşte şi: ALERTĂ! O educatoare JUDECATĂ pentru ŞASE fapte de purtare abuzivă, LĂSATĂ de instanţă să meargă în grădiniţa în care ar fi comis faptele - surse

R. Kelly şi-a ţinut viaţa din spatele scenei departe de public şi autorităţi mai bine de 20 de ani. În ultimii ani, el a fost acuzat de numeroase femei, iar odată cu lansarea primului sezon al documentarului „Victimele lui R Kelly”, au ieşit la iveală o serie de mărturii despre abuzurile la care au fost supuse mai multe femei din viaţa artistului american, stârnind reacţii şi controverse în întreaga lume.

În cel de-al doilea sezon, apropiaţi ai lui R. Kelly înaintează noi acuzaţii cu privire la abuzurile sexuale, mentale şi fizice la care au fost supuşi de acesta. Apar noi evoluţii ale cazului şi înregistrări care vor aduce o lumină nouă asupra laturii ascunse şi periculoase a personalităţii cântăreţului.

R. Kelly este implicat acum în mai multe procese în care este acuzat de trafic de persoane, pornografie infantilă şi obstrucţionarea justiţiei.