Directorul Poștei Române, Horia Grigorescu, întâlniri cu înalți oficiali, în Elveția: S-au abordat teme de interes pentru România

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 27-02-2020 19:31

Directorul Poștei Române, Horia Grigorescu, se află în vizită de lucru la Berna, la reuniunea plenară a Consiliului de Administrație al Uniunii Poștale Universale, unde a avut o serie de întâlniri cu înalți oficiali.  Potrivit lui Grigorescu, discuțiile s-au axat pe abordarea unor teme de interes pentru Poșta Română.

„Timp de două zile sunt la Berna, unde particip la reuniunea plenară a Consiliului de Administrație al Uniunii Poștale Universale. Astăzi, am avut o serie de întâlniri cu înalți oficiali prezenți aici, în Elveția, care au prilejuit abordarea unor teme de interes pentru Poșta Română, de la reforma Uniunii Poștale Universale, la cele mai recente evoluții la nivel european, cu impact asupra sectorului poștal.

Citește și: BREAKING Peste 3.000 de cetățeni din Italia au intrat în România în ultimele 24 de ore (oficial)

Am avut plăcerea să-l întâlnesc pe Pascal Clivaz, director general adjunct al Biroului Internațional al Uniunii Poștale Universale, unul din cei trei candidați la poziția de director general al acestui organism, la alegerile care vor avea loc în luna august.


A urmat apoi întrevederea cu Botond Szebeny, secretar general PostEurop, și cu Jean-Paul Forceville, Președinte al Consiliului de Administrație al PostEurop.
Cea de a treia întâlnire de astăzi a fost cu Masahiro Metoki, candidatul Japoniei la funcția de director general al Biroului Internațional al Uniunii Poștale Universale.
Urmează și maine o zi plină de întrevederi importante, dar și o vizită la un oficiu poștal, precum și la filiala PostParc”, se arată pe pagina de Facebook a lui Horia Grigorescu.