Mikel Arteta, antrenorul echipei Arsenal, a fost testat pozitiv cu Covid-19

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 13-03-2020 10:09
Actualizat: 13-03-2020 10:10

Mikel Arteta, antrenorul echipei Arsenal, a fost testat pozitiv cu Covid-19, a anunţat, joi seară, clubul londonez, potrivit news.ro.

"Este foarte greu, dar am făcut testul după ce m-am simţit rău. Voi reveni la muncă imediat ce mi se va permite", a declarat Arteta, în vârstă de 37 de ani.

Citeşte şi: Pandemia cu coronavirus INVOCATĂ drept motiv de amânare a unui mega dosar de CORUPȚIE - Măsuri excepționale la instanța supremă

Arsenal a anunţat că un "număr important de persoane vor intra la autoizolare", inclusiv membri ai stafului şi antrenor.

"Sănătatea oamenilor noştri este prioritatea noastră acum. Suntem în legătură cu oamenii care se ocupă de situaţie şi abia aşteptăm să revenim la antrenamente, atunci când medicii ne vor permite", a declarat directorul Vinai Venkatesham.

Arsenal ar urma să joace cu Brighton în Premier League sâmbătă, de la ora 17.00.