Atacantul lui Liverpool, Sadio Mane, a donat 41.000 de lire sterline spitalelor din Senegal, pentru combaterea coronavirusului

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 18-03-2020 14:21

Atacantul lui Liverpool, Sadio Mane, a făcut o donaţie de 41.000 de lire sterline spitalelor din ţara sa natală, Senegal. Suma donată va fi folosită pentru combaterea coronavirusului.

Agentul lui Mane a declarat că jucătorul lui Liverpool a făcut această donaţie spontan, în momentul când a văzut evoluţia situaţiei din Senegal”, în privinţa răspândirii virusului COVID-19, potrivit Mediafax.ro.

Citeşte şi: COVID-19 îi sperie și pe teroriști: Gruparea Stat Islamic şi-a avertizat membrii să evite Europa

Mane le-a transmis şi un mesaj susţinătorilor săi senegalezi prin intermediul reţelelor de socializare.

„Dragi compatrioţi senegalezi, coronavirusul este o boală ce a devenit foarte serioasă. Dezinfectaţi-vă mâinile de câte ori puteţi şi spălaţi-vă pe mâini 30 de secunde. Luptăm împreună împotriva răspândirii coronavirusului”.

Până acum, în Senegal, s-au confirmat 31 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus.