Restricții DURE în Germania: Va impune o interdicţie privind contactul între mai mult de două persoane

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 23-03-2020 06:21

utorităţile federale şi regionale din Germania intenţionează să impună o interdicţie privind contactul între persoane, în cadrul măsurilor de luptă împotriva răspândirii coronavirusului, limitând interacţiunile între mai mult de două persoane, relatează dpa, potrivit AGERPRES.

Cancelarul Angela Merkel şi premierii landurilor au fost de acord cu această măsură în cadrul unei conferinţe telefonice duminică.

Citește și: Cristian Tudor Popescu, MÂHNIT după restricțiile de circulație anunțate de ministrul de Intere: 'Au înmuiat termenul, s-au temut să nu piardă capital politic'

Excepţiile de la această interdicţie se referă la familii şi persoane care locuiesc în aceeaşi gospodărie.

Douăsprezece din cele 16 landuri ale Germaniei, printre care Bavaria, Baden-Wuerttemberg, Renania de Nord-Westfalia şi Saxonia Inferioară, au fost de acord cu înăsprirea interdicţiei privind contactul între persoane înainte de discuţiile de duminică.