Eparhiile din Basarabia alimentate cu echipamente sanitare doante de Arhiepiscopia Dunării de Jos

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 08-05-2020 18:06

Arhiepiscopia Dunării de Jos a oferit 1.500 de măşti de protecţie, 150 de viziere şi 600 de perechi de mănuşi chirurgicale Arhiepiscopiei Chişinăului, Episcopiei de Bălţi şi Episcopiei Basarabiei de Sud, se arată într-o informare transmisă, vineri, de biroul de presă al instituţiei, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, după ce produsele în valoare de 14.300 lei au fost pregătite şi ambalate corespunzător la Centrul eparhial, acestea au fost preluate de un reprezentant al Episcopiei Basarabiei de Sud pentru a fi transportate în Republica Moldova şi oferite celor trei eparhii din cuprinsul Mitropoliei Basarabiei.

Citește și: PROTEST Presa din Timișoara, scrisoare DESCHISĂ către Iohannis și Orban și către Parlament privind JIGNIRLE aduse de primarul Nicolae Robu jurnaliștilor .

Fiecare eparhie a primit câte 500 de măşti, 50 de viziere şi 200 de perechi de mănuşi.

Echipamentele de protecţie oferite vor ajunge în zilele următoare la personalul medical şi auxiliar, dar şi la pacienţii internaţi sau veniţi în ambulatoriu în unităţile medicale din Basarabia.