Ministerul Finanțelor CAUTĂ să se ÎMPRUMUTE pe piețele externe. Care este scopul ÎNDATORIRII

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 19-05-2020 13:36
Actualizat: 19-05-2020 14:28

Ministerul Finanţelor a ieşit marți să se împrumute de pe pieţele externe, potrivit datelor publicate pe platforma Bloomberg. Guvernul României vrea să se finanţeze prin două tranşe, una cu scadenţa în 26 februarie 2026, iar alta în 26 mai 2030, informează Ziarul Financiar.

Valoarea împrumutului va fi publicată după ce se strâng ofertele de la investitori, iar preţul se va forma în funcţie de cerere. Cel mai probabil, valoarea va fi publicată după ora 18.00.

Citește și: PNL, ședință IMPORTANTĂ după discuțiile MARATON de la Palatul Cotroceni

Potrivit datelor Bloomberg, această finanţare prin eurobonduri se desfășoară prin intermediul BNPP, Erste, ING, JPMorgan, RBI şi UniCredit.

Guvernul are de finanţat în acest an un deficit bugetar de 72 miliarde lei, conform ultimei rectificări bugetare.

Executivul are de trecut la începutul lunii iulie testul agenţiei Standard&Poors, iar o menţinere a ratingului ar fi un lucru pozitiv. În cazul în care agenţia va scădea ratingul, România ar ajunge în poziţia ”junk”, adică o ţară nerecomandată investitorilor.