Coronavirus: 965 de noi decese în Brazilia

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 24-05-2020 09:29

Brazilia a înregistrat sâmbătă 965 de noi decese cauzate de coronavirus, numărul total ajungând la 22.013 morţi, a anunţat Ministerul Sănătăţii, potrivit Reuters.

Numărul total de cazuri de infectare confirmate a ajuns la 347.398, în creştere cu 16.508 faţă de vineri, când Brazilia a depăşit Rusia şi a devenit a doua cea mai afectată ţară din lume, după Statele Unite, relatează Agerpres.

Citește și: Cum a intrat coronavirusul în România - Datele oficiale arată că sute de mii de români întorşi în ţară au fentat carantina şi izolarea

Numărul real de infectări şi decese se consideră a fi însă mai mare decât o arată cifrele oficiale făcute publice de guvern, în contextul în care capacitatea de testare din Brazilia, cea mai mare ţară din America Latină, este încă redusă.

Preşedintele brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro a fost puternic criticat pentru modul în care gestionează pandemiei, care a dus la plecarea a doi miniştri ai sănătăţii pe fondul opoziţiei sale faţă de măsurile de distanţare socială, dar şi în contextul promovării utilizării ca tratament a unui medicament a cărui eficienţă nu a fost demonstrată.

Cota de popularitate a lui Bolsonaro în sondajele de opinie este în scădere, în contextul în care criza politică în derulare se adaugă la efectele economice negative ale pandemiei de coronavirus.