O tânără de 17 ani, din Maramureş, dispărută de la domiciliu, este căutată de poliţişti şi familie

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 02-06-2020 12:42

O tânără de 17 ani, din localitatea Crăciuneşti, a fost dată dispărută de la domiciliu, fiind căutată de aproape 24 de ore de poliţişti şi de familie, a precizat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.

"A fost sesizată plecarea voluntară de la domiciliu a unei tinere de 17 ani din localitatea Crăciuneşti. Poliţiştii fac verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a plecat din familie şi pentru găsirea sa", a spus Florina Meteş, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Victor Ponta a RĂBUFNIT de Ziua Copilului, din cauza REFUZULUI PNL de a crește alocațiile: Orban nu alocă bani, dar bea whiskey

De asemenea, familia a lansat un apel pe Facebook privind dispariţia fetei, precizând că tânăra are telefonul închis. La data dispariţiei, ea era îmbrăcată în colanţi de culoare neagră, tricou negru şi purta în picioare adidaşi de culoare roz.

În context, reprezentantul IPJ Maramureş a menţionat că orice persoană care poate da detalii este rugată să sune la cea mai apropiată secţie de poliţie sau la numărul unic 112.