Amicalul Dinamo-Rapid s-a încheiat 1-0: Partida de pregătire s-a desfășurat la baza sportivă a dinamoviştilor de la Săftica

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 04-06-2020 16:34

Amicalul Dinamo - Rapid, jucat joi, s-a încheiat 1-0, partida de pregătire desfășurându-se la baza sportivă a dinamoviştilor de la Săftica. Liga 1 se va relua începând cu 12 iunie, anunță MEDIAFAX.

Dinamo şi Rapid au jucat primul meci, după suspendarea fotbalului din cauza epidemiei de coronavirus. La baza sportivă a echipei roş-albe de la Săftica, cele două grupări au disputat un amical. Dinamo a câştigat, după ce Slavko Perovic a reluat în poartă o centrare din corner, în minutul 59.

Citește și: Al doilea proces în care Dragnea vrea DIZOLVAREA PSD Teleorman îi aduce acestuia și PRIMA 'plimbare' la instanță după ridicarea stării de urgență

„A fost un joc cu multe momente reuşite, i-am pus probleme echipei Dinamo, am avut situaţii bune de a înscrie. Din păcate am luat un gol la faza fixă. În mare sunt mulţumit, sigur mă nemulţumeşte rezultatul. Dacă ne luăm după meciul de astăzi, nu a fost diferenţă (n.red. - între o echipă din Liga 1 şi Liga 2), doar că într-adevăr Dinamo are jucători de play-off”, a spus antrenorul Rapidului, Dan Alexa.

Echipele de start:

Dinamo: Straton - Kostrna, Popescu, Grigore, Sin - Şerban, Filip - Bani, Montini, Sorescu - Popa

Rapid: Popa - Voicu, Iacob, Mallo, Copaci - Lazăr, Djuric, Creţu - Alami, Drăghiceanu, Hlistei

Citește și: Ministrul Sănătății anunță când ar putea izbucni al doilea val de coronavirus

Dinamo va reveni într-un meci oficial pe 15 iunie, de la ora 20.00, în meciul din etapa a 3-a din play-out în faţa echipei Chindia Târgovişte.

În schimb, play-off-ul de promovare în Liga 1, acolo unde va juca şi Rapid, va începe pe 4 iulie.