Focar COVID-19, depistat la o fabrică din Pașcani

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 06-06-2020 21:23
Actualizat: 06-06-2020 23:53

Un număr de 26 de angajaţi de la societatea Proinvest Group din Paşcani au fost confirmaţi cu noul coronavirus, activitatea în secţia unde s-a descoperit focarul fiind închisă. Iniţial au fost depistaţi pozitiv patru angajaţi al companiei Proinvest Group din Paşcani, însă în urma testării celor o sută de salariaţi care lucrează în secţia respectivă, încă 22 de angajaţi au fost confirmaţi cu noul coronavirus.

Toţi lucrătorii societăţii din Paşcani conformaţi cu coronavirus au fost transportaţi la spitalul de Boli Infecţioase şi la spitalul CFR, ambele din municipiul Iaşi, cei mai mulţi dintre ei fiind asimptomatici.

“DSP a dispus închiderea secţiei fabricii. Măsura a fost luată după ce iniţial patru angajaţi au fost depistaţi pozitiv. Testările ulterioare au arătat că încă 22 de angajaţi sunt confirmaţi cu noul coronavirus. Aceste măsuri au fost luate pentru o perioadă de 14 zile, timp în care angajaţii secţiei sunt izolaţi la domiciliu. Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare“, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu.

Proinvest Group Paşcani este o companie specializată în prelucrarea oţelului şi numără în total peste 500 de angajaţi.

Citește și: Lovitură de teatru în PSD: Frans Timmermans se va implica în campaniile electorale ale partidului .