Echipa Dinamo Moscova a intrat în carantină, după ce doi jucători, Clinton Njie şi Charles Kabore, au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 21-06-2020 10:58

Echipa Dinamo Moscova a intrat în carantină, după ce doi jucători, Clinton Njie şi Charles Kabore, au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus, informează presa rusă, anunță news.ro.

Un alt treilea jucător al moscoviţilor, polonezul Sebastian Szymanski, este suspect de Covid-19.

Dinamo Moscova ar urma să joace, duminică, în deplasare, cu Krasnodar, în etapa a XXIII-a a primei ligi ruse, dar meciul va fi cel mai probabil amânat.

Citește și: SURSE Delapidarea de pe Otopeni s-a făcut față de compania Wizz Air de unii angajați ai companiei sale de catering - Se sustrăgea inclusiv mâncarea

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul formaţiei FC Rostov, care a avut şase jucători infectaţi cu noul coronavirus. Echipa de seniori a intrat în carantină, iar la partidă de vineri, cu FC Soci, au fost trimişi juniori pe teren. Scorul a fost 10-1 în favoarea gazdelor, care nu au fost de acord cu amânarea întâlnirii.

Prima ligă rusă de fotbal s-a reluat, vineri, după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus. În ciuda acestor cazuri de infestare cu Sars-CoV-2, federaţia de la Moscova nu are în plan să oprească din nou campionatul.