Al doilea incident armat în 'zona autonomă' din Seattle cercetat de poliția americană

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 22-06-2020 14:53

Poliţia din Seattle (nord-vestul SUA) a anunţat că anchetează un al doilea incident armat din ultimele 48 de ore înregistrat în "zona autonomă" creată de manifestanţi într-un cartier din această metropolă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

''Poliţia anchetează un incident armat din interiorul zonei CHOP (Capital Hill Organized Protest). O persoană se află la Centrul medical Harborview având răni provocate de gloanţe'', a scris pe Twitter departamentul de poliţie din Seattle.

Într-un prim incident, înregistrat sâmbătă, un tânăr a fost ucis şi un altul rănit grav de focuri de armă în "zona autonomă" din cartierul Capitol Hill din Seattle.

Citește și: SURSE Delapidarea de pe Otopeni s-a făcut față de compania Wizz Air de unii angajați ai companiei sale de catering - Se sustrăgea inclusiv mâncarea

Această "zonă autonomă" a fost instituită în cadrul valului naţional de manifestaţii împotriva violenţei poliţieneşti şi a rasismului care a urmat morţii lui George Floyd, un afro-american care a decedat în Minneapolis, pe 25 mai, după ce un poliţist alb l-a presat cu genunchiul pe gât timp de aproape nouă minute.

De două săptămâni, manifestanţii ocupă cartierul Capitol Hill din Seattle. Ei au creat ceea ce au numit o zonă fără poliţie şi susţin că fac un experiment social care se desfăşoară în cadru paşnic.

Protestele antirasism şi demonstraţiile contra brutalităţii poliţiei s-au răspândit rapid în SUA după moartea lui George Floyd.