'Sezonul Extratereştrilor', documentare care explorează lumea misterioasă a activităţilor extraterestre, din 20 iulie la postul History

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 13-07-2020 13:32

Postul de televiziune History va difuza, începând cu 20 iulie, mai multe documentare care explorează lumea misterioasă a activităţilor extraterestre reunite sub numele de „Sezonul extratereştrilor”.

Fiecare documentar va aduce în prim-plan câte un subiect controversat legat de fenomene extraterestre care au fost sursa a numeroase întrebări vehiculate în spaţiul public de-a lungul timpului, potrivit news.ro.

Citește și: Ministrul Agriculturii anunță jalea: Avem un deficit pentru produsele agro-alimentare de 2,5 miliarde de euro cu UE

Prin intermediul lor, telespectatorii vor afla povestea unui program militar intens dezbătut, menit să protejeze populaţia împotriva unui atac din spaţiu, vor fi martori la relatările impresionante ale celor care au supravieţuit întâlnirilor extreme şi vor putea urmări declasificarea unor informaţii secrete.

„OZN-uri: Întâlniri periculoase” este primul documentar din această serie şi va fi difuzat, în premieră, pe 20 iulie, de la ora 22:00. Acesta surprinde o investigaţie a întâlnirilor de gradul trei dintre oamenii obişnuiţi şi vizitatorii altei lumi, prin cercetări amănunţite ale unor dosare reale, reconstituiri dramatice şi interviuri cu experţi.

Citește și: Bacşiş fabulos la un restaurant! Personalul a început să plângă: 'A fost extrem de emoţionant. A fost o perioadă foarte dificilă pentru noi'

Următorul documentar din serie, „OZN Top Secret”, transmis în exclusivitate pe 27 iulie, de la ora 22:00, face o analiză complexă a misiunilor speciale ale forţelor de ordine şi militare care au ca scop protejarea civililor de întâlnirile extraterestre. Documentarul reface firul întâmplărilor prin intermediul unor dosare secretizate şi a interviurilor cu specialişti.

Seria include alte documentare consacrate precum „Hangar 1: Fişierele OZN” (vineri, 24 iulie) şi „Vânătoarea de extratereştri” (miercuri, 29 iulie).

De asemenea, în cadrul maratonului de documentare „Sezonul extratereştrilor”, publicul va putea viziona şi o selecţie a unor episoade speciale din producţiile „Extratereştri Antici” şi „Blestemul Fermei Skinwalker”.