Crește amenda pentru ambrozia din curte: Klaus Iohannis a promulgat legea

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 14-07-2020 20:10
Actualizat: 14-07-2020 21:20

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți decrete de promulgare a patru legi, dintre care una prevede majorarea cuantumului contravenției pentru persoanele care nu-și curăță ambrozia de pe proprietăți.

„Constituie contravenție nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice”, se arată în legea promulgată. În legea inițială, amenda minimă era de 750 de lei.

Proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, denumită științific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane.

Lista legilor promulgate:

  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia (PL-x 313/27.05.2020).
  • Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 10 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar (PL-x 61/25.02.2019);
  • Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2020 pentru completarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică (PL-x 241/06.05.2020);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 65/2020 privind unele măsuri pentru digitalizarea sistemului de coordonare și gestionare a fondurilor europene structurale și de investiții pentru perioada de programare 2014-2020 precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancționarea neregulilor apărute în obținerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora (PL-x 348/10.06.2020);

Citește și: Lovitură de imagine pentru PSD: Adrian Năstase spune că liberalii au dreptate să nu crească pensiile cu 40% .