Guvernul francez recomandă întreprinderilor să constituie un stoc preventiv de măşti de protecţie pe o perioadă de zece săptămâni

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 27-07-2020 13:29

Guvernul francez recomandă întreprinderilor ”să constituie” un stoc preventiv de măşti de protecţie - pe o perioadă de zece săptămâni -, pentru a putea face faţă unei eventuale reintensificări a epidemiei covid-19, potrivit unei note difuzate luni, relatează AFP, potrivit news.ro.

Citește și: Nervii EXPLODEAZĂ în PSD: Carantinarea localității Gornet, un ABUZ cu nuanțe politice

Situaţia în domeniul aprovizionării s-a îmbunătăţit, ”aşadar, trebuie să veghem în comun să dispunem, în timp, de echipamente necesare protecţiei salariaţilor, pentru a asigura continuitatea acestei activităţi”, se arată în această notă adresată angajatorilor, pe care AFP scrie că a putut să o consulte.