Rompetrol Rafinare a modernizat instalaţia de cocsare întârziată de la Rafinăria Petromidia, investiție de peste 1,4 miliarde de dolari

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 31-07-2020 10:44

Compania Rompetrol Rafinare a finalizat instalarea noului sistem de recuperare a motorinei uşoare la coloana de fracţionare din cadrul instalaţiei de cocsare întârziată a Rafinăriei Petromidia, se menţionează într-un comunicat remis vineri de societatea comercială.

Proiectul de instalare a noului sistem a necesitat o investiţie de peste 1,4 milioane de dolari şi a fost implementat pe parcursul reviziei generale a Rafinăriei Petromidia, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Traian Băsescu, după ieșirea fără precedent a lui Klaus Iohannis la adresa PSD: 'Îmi e greu să îl înțeleg. Eu le dădeam una peste ceafă miniștrilor'

Introducerea noului sistem de recuperare a motorinei uşoare la coloana de fracţionare din cadrul instalaţiei de cocsare întârziată urmează să optimizeze profilul termic pe coloană, ceea ce va conduce la o recuperare suplimentară de motorină uşoară de cocsare la aceeaşi calitate, prin reducerea cantităţii de motorină grea de cocsare, se precizează în comunicatul Rompetrol Rafinare.

De asemenea, reducerea randamentului de motorină grea de cocsare conduce la creşterea volumului de materii prime prelucrate în rafinăria Petromidia.

Din punct de vedere tehnologic, îndepărtarea suplimentară a căldurii din coloana de fracţionare 180-C2 are ca efect modificarea producţiei la aproximativ 7 tone/oră de abur şi, implicit, la reducerea presiunii pe sistem.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 99: Alianța PĂCĂNELELOR! S-au întâlnit fătălăii noaptea ca hoții

Modernizarea uneia dintre cele mai importante instalaţii din complexul Rafinăriei Petromidia vine în contextul aniversării a 35 de ani de la începerea funcţionării instalaţiei de Cocsare Întârziată. Din 1985, instalaţia a reprezentat un vector de stabilitate în buna desfăşurare a proceselor operaţionale din Rafinăria Petromidia.

În 2013, instalaţia de cocsare întârziată a trecut printr-un amplu proiect de modernizare, în cadrul unei investiţii de peste 50 de milioane de dolari, care a avut ca efect reducerea cu 90% a consumului tehnologic, o scădere anuală a pierderilor de aproximativ 3 milioane de dolari, precum şi o diminuare a consumului energetic.

În 2019, rafinăria Petromidia a înregistrat o producţie totală de 1,37 milioane de tone de benzină şi 2,93 milioane de tone de motorină (în creştere cu 5% comparativ cu 2018). De asemenea, compania a reuşit să obţină 406 kt de combustibil de aviaţie Jet A1, nivel record în istoria de peste 40 de ani a unităţii.

Rompetrol Rafinare, compania care operează rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, este deţinută în principal de KMG International (54,63%, direct şi indirect) şi de statul român prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (44,69%).