Procurorii DNA din Constanţa au reţinut un bărbat pentru trafic de influenţă, după ce a fost prins cu o legitimaţie falsă de procuror

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 31-07-2020 12:04

Procurorii DNA din Constanţa au reţinut un bărbat pentru 24 de ore pentru trafic de influenţă, acesta fiind acuzat că a primit de la o persoană 11.000 euro în schimbul promisiunii că va interveni la procurori pentru a obţine soluţii favorabile în două dosare.

De altfel, bărbatul a fost prins, joi, cu o legitimaţie falsă de "procuror şef birou", potrivit agerpres.ro.

Citește și: Traian Băsescu, după ieșirea fără precedent a lui Klaus Iohannis la adresa PSD: 'Îmi e greu să îl înțeleg. Eu le dădeam una peste ceafă miniștrilor'

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada mai - 30 iulie 2020, inculpatul ar fi pretins şi ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 11.000 euro (în două tranşe de 5.000, respectiv 6.000 euro) în schimbul influenţei pe care ar fi afirmat că o are asupra unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia şi DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa.

Concret, inculpatul ar fi promis că îi va determina pe aceştia să dispună soluţii favorabile faţă de martor în două cauze în care acesta este cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei şi a uneia de tăinuire.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 99: Alianța PĂCĂNELELOR! S-au întâlnit fătălăii noaptea ca hoții

DNA precizează că, în data de 30 iulie, cu ocazia constatării infracţiunii flagrante, asupra inculpatului, pe lângă suma de 6.000 euro, a mai fost găsită şi o legitimaţie falsă de "procuror şef birou", folosită pentru a-i întări convingerea martorului că este magistrat şi implicit că influenţa sa ar fi una reală.

Inculpatul urmează să fie prezentat, vineri, Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.