Primarul Sectorului 1: Computerul tomograf de la Institutul 'Matei Balş', care are un soft pentru depistarea COVID, va fi funcţional de vineri

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 31-07-2020 12:21

Computerul tomograf de la Institutul "Matei Balş" care are un soft ce permite depistarea noului coronavirus este funcţional de vineri, a anunţat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

"De azi, computerul tomograf de la Institutul 'Matei Balş' este funcţional! Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare a emis autorizaţia de funcţionare. Pe 6 mai achiziţionam, prin Complexul Multifuncţional Caraiman, un computer tomograf (CT) ultraperformant, cu un soft special care permite depistarea infectării cu COVID-19. Acesta a fost amplasat în curtea Institutului Naţional de Boli Infecţioase 'Prof. Dr. Matei Balş', pentru a fi folosit de medicii de aici. De atunci (de 86 de zile, mai exact), am aşteptat primirea tuturor avizelor necesare. Ultima hârtie a venit chiar azi: autorizaţia pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear. Altfel spus, autorizaţia de funcţionare", a postat Dan Tudorache, vineri, pe Facebook, potrivit agerpres.ro.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 99: Alianța PĂCĂNELELOR! S-au întâlnit fătălăii noaptea ca hoții

El a menţionat că, începând de vineri, acest computer tomograf performant de la institut va fi o armă puternică în lupta împotriva pandemiei.