Sheffield Wednesday, penalizată cu 12 puncte în sezonul 2020/2021

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 01-08-2020 11:12

Echipa Sheffield Wednesday din liga a doua engleză a fost penalizată cu 12 puncte de o instanţă independentă, pentru nereguli financiare, sancţiune care se aplică în sezonul 2020/2021, informează BBC, potrivit news.ro.

Încălcarea regulilor federaţiei engleze s-a făcut în momentul în care clubul din liga a doua a inclus în exerciţiul financiar 2017/2018 suma încasată din vânzarea Stadionului Hillsborough, deşi arena a fost cedată în 2019.

Citește și: Șefii Grupului Naval Sulina, cei datori să supravegheze ce intră din Marea Neagră, SCAPĂ 'basma curată' în dosarul drogurilor pierdute în larg

Stadionul a fost vândut proprietarului clubului, omul de afaceri thailandez Dejphon Chansiri, operaţiune efectuată în iunie 2019. Chansiri a cumpărat stadionul pentru 60 de milioane de lire sterline (69 de milioane de euro la acea vreme), cu scopul a salva clubul aflat într-o gravă criză financiară.

Sheffield Wednesday a terminat sezonul 2019/2020, pe locul 16 din 24 de echipe. Dacă sancţiunea s-ar fi aplicat în această ediţie a Championship, echipa ar fi retrogradat în liga a treia.