TENSIUNI China denunță ingerințele Germaniei și amenință cu o ripostă simetrică la decizia Guvernului Merkel

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 01-08-2020 16:59

Administraţia Chinei a denunţat ingerinţele Germaniei şi a ameninţat cu o ripostă simetrică la decizia Guvernului Angela Merkel de suspendare a tratatului de extrădare cu provincia Hong Kong.

Germania a anunţat vineri seară decizia suspendării Tratatului de extrădare cu Hong Kong-ul, din cauza deciziei Beijingului de impunere a legii privind siguranţa naţională în provincia autonomă.

Guvernul PNL s-a sucit! Ludovic Orban hotărât să închidă terasele după ora 23.00: 'Vom întruni CNSU. Le va face şi bine oamenilor'

"Este vorba de o încălcare gravă a legislaţiei internaţionale şi de o ingerinţă în afacerile interne", a reacţionat Ministerul de Externe de la Beijing, conform Mediafax.

"Respingem vehement această decizie şi ne rezervăm dreptul de a riposta prin noi acţiuni", a subliniat diplomaţia chineză, potrivit publicaţiei Der Spiegel.

Heiko Maas, ministrul german de Externe, a catalogat drept "eronată" reacţia Administraţiei de la Beijing.

Marea Britanie şi Statele Unite au criticat dur decizia Chinei de impunere a noii legi privind siguranţa naţională în Hong Kong, considerând acţiunea drept o consolidare a controlului politic asupra fostei colonii britanice. Decizia Chinei a fost criticată şi de Uniunea Europeană.