PSD a beneficiat de cea mai mare subvenție de la stat pe luna august, peste 3 milioane de lei, potrivit AEP

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 10-08-2020 18:39

PSD a beneficiat de cea mai mare subvenție de la stat pe luna august, de peste 3 milioane de lei, dublu față de PNL, anunță MEDIAFAX.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că a virat subvențiile de la bugetul de stat acordate partidelor politice în luna august 2020, cea mai mare sumă – peste 3 milioane de lei revenind PSD.

Citește și: Justiția pe surse - Dacă nu ar fi, nu s-ar povesti: Săptămâna bombelor cu ceas

Social – democrații sunt urmați de PNL, cu aproape 1,7 milioane de lei și USR cu 448.149 de lei.

Au mai primit subvenții ALDE - 366.866 lei, PMP- 201.667 lei , Pro România - 280.093 lei și Partidul Forța Națională - 44.814 lei.

Subvenția UNPR a fost suspendată din anul 2016, în urma unei decizii a președintelui AEP.