Gabriela Firea a inaugurat noul site al Primăriei Capitalei: este cea mai modernă și complexă platformă

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 12-08-2020 12:36

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a inaugurat noul site al Primăriei Capitalei, o platformă care utilizează toate tehnologiile moderne și facilitează accesul online al cetățenilor la serviciile primăriei.

Citește și: Vasile Blaga îi distruge visul lui Traian Băsescu: NU poate învia vechiul PDL

”Inauguram azi cea mai complexa platforma digitalitazata din administratie! Gata cu statul la cozi, in fata ghiseelor! Capitala a fost privată zeci de ani de utilizarea tehnologiilor smart și în acest mandat am schimbat modul de abordare a domeniului. Rezultatele deja se văd: anul trecut am lansat în premieră aplicații municipale pentru telefonul mobil, iar acum lansăm platforma web - un instrument de comunicare publică modernizat, în pas cu vremurile.
De astăzi, bucureștenii pot interacționa online cu Primăria Capitalei mult mai facil și inclusiv de pe telefonul mobil. Astfel, aceștia pot face plăți online prin intermediul noii platforme, pot depune cereri în format electronic, pot verifica stadiul rezolvării cererilor sau pot accesa mult mai facil date despre oraș!
Platforma a fost construită de Compania Municipală Tehnologia Informației București, are la baza cele mai noi tehnologii în domeniu și va facilita interacțiunea dintre administrație și cetățeni. Vechiul site avea mai bine de 20 de ani. Construind o companie specializată în domeniu, avantajul a fost că s-a putut ocupa cu profesionalism de digitalizarea serviciilor municipale, în beneficiul direct și imediat al bucureștenilor
www.pmb.ro”, scrie Gabriela Firea.