Ministerul Sănătății: Testarea din oficiu a elevilor nu se va efectua, nu ar avea niciun efect

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 12-08-2020 16:43
Actualizat: 12-08-2020 18:00

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Dragoș Garofil, a declarat la o dezbatere organizată de Senat pe tema începerii anului școlar, că nu se va realiza testarea din oficiu a elevilor pentru că nu ar avea niciun efect în gestionarea cazurilor de coronavirus.

„Legat de testare a elevilor. Nu se efectuează și nimeni nu a efectuat o testare pentru că nu are nicio relevanță, să testez persoane asimptomatice în mod aleatoriu, vei identifica un caz cel mult la mia de locuitori. Studiul de prevalență pe care îl realizează acum Institutul Național de Sănătate Ppublică are niște rezultate preliminare undeva la 2% din populație, mai puțin de 2% din populație are anticorpi deci nu se pot lua decizii pe astfel de cifre, dacă e 2 sau e 5% e același lucru. Suntem foarte departe de procentul de 60 – 70% necesar pentru imunizare în masă, deci în absența unui vaccin nu putem vorbi de imunizare în masă.

Noi am analizat constant numărul de cazuri, în prezent din cele peste 60.000 de cazuri confirmate, un procent de 6,2% sunt cu vârsta sub 19 ani, deci avem în jur de 4.000 de cazuri cu vârste sub 19 ani, infectarea acestora producându-se în comunitate, în condițiile în care școlile au fost închise. De-asta spun că riscul este și va fi prezent, tot ce trebuie să facem este să minimizam riscul de infectare în școală pentru că infectare comunitară va rămâne și va creea un pericol pentru școli”, a declarat Dragoș Garofil, citat de edupedu.ro.

Citește și: Jocurile din PSD. Moțiunea de cenzură este vârful icebergului .