Recidiva lui Depardieu - Actorul francez ajunge din nou la Poliție pentru că a condus în stare de ebrietate

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 02-09-2020 12:41

Actorul francez Gérard Depardieu, în vârstă de 71 de ani, a recidivat la opt ani după ce a căzut cu scuterul pe fondul consumului de alcool, potrivit Le Figaro, potrivit news.ro.

În timp ce mergea cu scuterul în Paris, în apropiere de comisariatul XVI, fără a respecta Codul rutier (a tăiat câteva linii continue), poliţiştii i-au cerut să oprească.

Cei doi agenţi l-au recunoscut pe actor după ce acesta şi-a dat jos casca. Constatând că actorul este în stare de ebrietate, l-au testat. Rezultatele testului de alcoolemie au arătat că avea 0,4 mg alcool pur în aerul expirat, depăşind limita legală de 0,25 mg.

Depardieu a plătit o amendă, mărturisind că a băut două beri înainte de a se urca pe scuter.

Citește și: Dorel Căprar, pretinsul 'PROPRIETAR' al posturilor publice vacante din județ, aspiră la fotoliul primăriei Arad - Lista completă a candidaților pentru arădeni

Actorul va trebui să se supună unui al doilea control sanguin care să confirme starea de ebrietate, fapt care l-a determinat pe Depardieu să spună din nou că vrea să părăsească Franţa, asigurându-i pe poliţişti că îl preferă pe Vladimir Putin lui Emmanuel Macron.

Invitat recent în emisiunea "Touche pas à mon poste", Gerard Depardieu a spus că nu a votat în Franţa, îl consideră pe Putin un prieten cu care râde mult, iar despre Macron a afirmat că nu face parte din lumea lui. "Mi-a telefonat de două sau trei ori (Macron) când eram în Albania, dar nu am vrut să-l întâlnesc".

Nu este prima dată când Gérard Depardieu evocă, direct sau prin alte persoane, reticenţa pentru politica lui Emmanuel Macron. Întrebat de Nice Matin despre legăturile cu Vladimir Putin în 2018, a răspuns: "Trebuie să înceteze să mai spună prostii. De 30 de ani Rusia s-a schimbat. Putin, este ceea ce este, dar vă spun ceva, Macron este ca Putin".