Jaf fulger în Otopeni - Două bancomate au fost sparte, marţi dimineaţa, la parterul unui bloc

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 08-09-2020 08:48

Două bancomate au fost sparte, marţi dimineaţa, la parterul unui bloc din oraşul Otopeni, poliţiştii efectuând verificări pentru stabilirea pagubelor şi găsirea autorilor, potrivit Agerpres.

"În jurul orei 5,00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că la parterul unui bloc din oraşul Otopeni a avut loc o distrugere. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Otopeni împreună cu efective de pompieri şi specialişti din cadrul IGPR, precum şi conducerea IPJ Ilfov, pentru efectuarea de activităţi specifice", informează Biroul de presă al IPJ Ilfov.

Au fost luate măsuri pentru delimitarea perimetrului şi conservarea locului faptei.

Citește și: DOCUMENTE EXPLOZIVE - Apa pretins potabilă de la fântânile publice din Sectorul 2 NU ESTE POTABILĂ! Conține microbacterii peste limita legală, inclusiv E-Coli

Din primele verificări s-a stabilit faptul că distrugerile au avut loc la două bancomate ce aparţin unei bănci.

În cauză, au rezultat numai pagube materiale, fără să fie înregistrate şi victime.

"Poliţiştii ilfoveni efectuează verificări şi investigaţii pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi de drept, cât şi pentru identificarea autorilor şi luarea măsurilor legale care se impun", arată sursa citată.