S-au reluat în Australia filmările pentru filmul autobiografic Elvis al lui Baz Luhrmann - Tom Hanks este în distribuție

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 10-09-2020 14:09

Filmările pentru „Elvis”, lungmetraj al lui Baz Luhrmann, cu Tom Hanks în distribuţie, vor fi reluate curând în Australia, a anunţat cineastul, potrivit Variety, citată de news.ro.

După izbucnirea pandemiei şi după ce Hanks a fost diagnosticat cu Covid-19, în luna martie, producţia Warner Bros. a fost suspendată.

Luhrmann a transmis că filmările vor reîncepe în Queensland pe 23 septembrie.

Citește și: Dorel Căprar, pretinsul 'PROPRIETAR' al posturilor publice vacante din județ, aspiră la fotoliul primăriei Arad - Lista completă a candidaților pentru arădeni

Tom Hanks se află deja în Australia alături de Austin Butler şi întreaga distribuţie şi echipă, a spus într-un comunicat Luhrmann, care a mulţumit autorităţilor din statul australian pentru sprijin.

Presa locală a scris că Hanks şi soţia lui, actriţa Rita Wilson, au ajuns marţi seară în Gold Coast şi au fost escortaţi de poliţie la hotel, ceea ce a ridicat semne de întrebare având în vedere că hotelul respectiv nu a primit aprobarea autorităţilor locale privind facilităţile pentru carantină de care dispune.

Filmul spune povestea lui Elvis Presley din prisma relaţiei de două decenii cu managerul Tom Parker, „The Colonel”, care este interpretat de Tom Hanks.