Premierul Orban spune că pelerinajul de Sfântul Dumitru din Bucureşti nu va putea avea loc

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 12-10-2020 14:31

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni că pelerinajul de Sfântul Dumitru din Bucureşti nu va putea avea loc, potrivit Agerpres.

"Sunt om credincios, care respect biserica, care întotdeauna am fost alături de proiectele bisericilor în general.

Citește și: DOSAR La o lună de la scoaterea din țară Mario Iorgulescu era 'total independent de ajutor extern' - A plecat la PSIHIATRIE `julit` în cot și genunchi

Pe de altă parte, riscul este foarte mare, pentru că să ne gândim la următorul aspect: foarte mulţi din credincioşii care participă la aceste sărbători religioase, la aceste pelerinaje sunt oameni în vârstă care sunt expuşi unor riscuri foarte mari.

Ştiţi cum funcţionează: în parohii se organizează deplasări cu autocarul, cu microbuzul în nişte condiţii pe care nu putem să le controlăm.

Citește și: DOSAR Mario, fiul fugar al fostului șef LPF, a fost rugat insistent de cunoscuți să nu se suie la volan cu aproape doi la mie alcool și cocaină în sânge

Riscul de răspândire există atâta timp cât se fac deplasări care durează ore întregi. După aceea, este foarte greu de asigurat condiţiile de distanţare fizică şi de protejare a sănătăţii persoanelor, plus că sunt anumite lucruri care se desfăşoară şi care pot pune în pericol viaţa credincioşilor.

Eu sunt convins că şi în Biserica Ortodoxă există înţelegere pentru această decizie a noastră şi îi rog pe credincioşi să înţeleagă că nu am făcut-o decât pentru a proteja sănătatea", a explicat Orban, la sediul PNL.

Citește și: EXCLUSIV SURSE Numele 'Ludovic' și `Nelu Tătărelu` pe buzele VÂNZĂTORILOR de măști din starea de urgență dar și pe o înregistrarea ambientală din dosarul UNIFARM

Pe 26 octombrie, credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, iar pe 27 octombrie pe Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.