LOVITURĂ DE TEATRU Judecătorii NU au validat, încă, alegerile din două sectoare ale Bucureștiului

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 12-10-2020 17:20

Robert Negoiţă (Pro Bucureşti 2020) - la Sectorul 3, Daniel Băluţă (PSD) - la Sectorul 4 şi Ciprian Ciucu (PNL) - la Sectorul 6 au fost validaţi de magistraţi în funcţiile de primari.

Judecătoria Sectorului 3, Judecătoria Sectorului 4, respectiv Judecătoria Sectorului 6 au dispus, la sfârşitul săptămânii trecute, validarea celor trei în funcţiile de primari.

Citește și: Racla cu viruși - OPINIE

Deciziile nu sunt definitive, însă sunt executorii şi vor fi comunicate prefectului Capitalei, scrie agerpres.ro.

De asemenea, Judecătoria Sectorului 5 l-a validat, tot săptămâna trecută, pe Cristian Popescu Piedone în funcţia de primar al Sectorului 5 al Capitalei.

Citește și: Codrin Ștefănescu, vești despre starea de sănătate a lui Liviu Dragnea: Starea lui de sănătate se deteriorează pe zi ce trece

În acest moment, au mai rămas de validat doi primari de sector. La Sectorul 1, unde a câştigat Clotilde Armand, Judecătoria Sectorului 1 ar putea da o soluţie pe 14 octombrie, iar la Sectorul 2, unde primar a fost ales Radu Mihaiu, instanţa nu a stabilit încă un termen pentru dezbateri.

La Sectorul 3, Robert Negoiţă, candidatul Alianţei Pro Bucureşti 2020, a câştigat cu 43,74%, adică un număr de 58.786 voturi, iar Adrian Moraru, candidatul susţinut de PNL şi Alianţa USR PLUS, a obţinut 28,48%, reprezentând 38.279 de voturi.

Citește și: După cazul Baranga, jurnalista Ioana Ene Dogioiu îl dă în vileag pe șeful Grupului de Comunicare Strategică: ‘Este o persoană fără diplomă de licență’

La Sectorul 4, Daniel Băluţă, candidatul PSD, a câştigat cu 57,03%, adică 58.577 voturi. Simona Spătaru, candidatul susţinut de PNL şi Alianţa USR PLUS, a obţinut 29,87%, reprezentând 30.688 voturi.

La Sectorul 6, Ciprian Ciucu, candidatul susţinut de PNL şi Alianţa USR PLUS, a câştigat cu 43,39%, reprezentând 54.134 voturi, iar Gabriel Mutu, candidatul PSD, a obţinut - 34,55%, adică 43.105 voturi.

Citește și: Ludovic Orban, despre producerea Remdesivirului în România: Problema este să existe companii care să aibă capacitatea să introducă în fabricaţie .