Ministrul Aurescu a primit-o pe Annick Goulet, ambasadoarea agreată a Canadei la Bucureşti

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 15-10-2020 15:43

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a primit-o, joi, pe Annick Goulet, ambasadoarea agreată a Canadei la Bucureşti, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare, informează MAE., potrivit Agerpres.

Cu acest prilej, arată sursa citată, şeful diplomaţiei române a menţionat interesul comun al celor două părţi de consolidare a relaţiei transatlantice atât prin eforturi bilaterale, cât şi prin cooperare în cadrul NATO, al parteneriatului UE-Canada şi printr-o colaborare strânsă în toate domeniile de interes reciproc.

Bogdan Aurescu a reamintit interesul ţării noastre pentru cooperarea româno-canadiană în planul securităţii şi apărării, cu accent pe zona Mării Negre, pentru dezvoltarea relaţiilor economice, precum şi pentru continuarea cooperării tradiţionale în domeniul nuclear civil.

Citește și: DOSAR Raport 'ABSURD' al unui specialist italian în cazul Mario Iorgulescu - Se bazează pe afirmațiile părinților care spun că a căzut în cap când era mic

În context, ministrul român a evidenţiat importanţa acordată de România francofoniei, inclusiv prin programul de burse "Eugen Ionescu" şi găzduirea la Bucureşti a Biroului Regional al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF) pentru Europa Centrală şi de Est (BRECO), salutând posibilitatea de organizare în comun cu partea canadiană a unor evenimente pentru promovarea temelor de interes pentru francofonie.

Totodată, a evocat eforturile depuse de România în calitate de Preşedinţie a Comunităţii Democraţiilor pentru promovarea valorilor democratice la nivel global în contextul actual.

Ambasadorul agreat al Canadei a exprimat întreaga disponibilitate ca, pe durata mandatului său, să contribuie la dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale în toate domeniile, fructificând relaţiile tradiţionale dintre cele două ţări, legăturile lingvistice şi culturale, existenţa unei puternice comunităţi de canadieni de origine română, precum şi interesele convergente pe numeroase subiecte de interes comun.

Astfel, ambasadoarea Annick Goulet a exprimat determinarea de a contribui la promovarea Francofoniei, element comun împărtăşit de cele două state, precizând că aniversarea, în 2020, a 50 de ani de la lansarea Francofoniei instituţionale poate constitui un bun prilej pentru promovarea în comun a acestei teme. Partea canadiană a exprimat apreciere pentru exercitarea de către România a Preşedinţiei Comunităţii Democraţiilor şi a salutat eforturile diplomaţiei române pentru promovarea femeilor în funcţii de conducere şi reprezentare.