Focar de Covid-19, la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași: Șapte salariați de la Laboratorul de Analize Medicale s-au infectat

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 21-10-2020 14:55

Un focar de Covid-19 a apărut la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași. Șapte salariați de la Laboratorul de Analize Medicale s-au infectat și au fost izolați la domiciliu. Tot în județul Iași, au apărut noi cazuri de persoane infectate în două focare descoperite luna aceasta, potrivit Mediafax.

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi anunță că a declarat focar de Covid-19 la Institutul de Psihiatrie Socola. Șapte salariați s-au infectat și au fost izolați la domiciliu după ce au fost evaluați medical. De asemenea, spațiile au fost dezinfectate.

Citește și: Ludovic Orban, REPLICĂ NEAȘTEPTATĂ: Pentru HORECA, încă nu am niciun fir de păr alb, dar dacă mi-ar fi ieșit, ar fi avut legătură

Direcţia de Sănătate Publică mai anunță că a crescut numărul persoanelor infectate din focarele existente de la fabrica de ambalaje și de la Centrul de Servicii Sociale Budăi. În unitatea de producție au fost confirmate alte 18 îmbolnăviri peste cele 11 declarate în urmă cu o săptămână.

O situație mai gravă este la Centrul de Servicii Sociale Budăi. Focarul a fost declarat pe 5 octombrie și, inițial, avea 49 de persoane, 27 de beneficiari şi 22 de salariaţi. Miercuri, autoritățile sanitare au anunțat că în interior s-au mai infectat încă 12 beneficiari și doi salariați. Persoanele pozitive au fost evaluate de un medic şi s-a decis izolarea lor în centru.