Eurodeputat francez, greva foamei după tăierile din bugetul UE: 'Nu vor mai exista bani pentru climat, sănătate, nimic serios pentru locuri de muncă'

Autor: Bran Irina Alexandra
Publicat: 28-10-2020 14:20

Eurodeputatul francez Pierre Larrouturou a început miercuri ''o grevă a foamei'' la Bruxelles pentru ''a alerta cetăţenii'' cu privire la bugetul Uniunii Europene în domeniile climei şi sănătăţii şi pentru a obţine o taxă ambiţioasă pe tranzacţiile financiare, informează AFP, citată de AGERPRES.

''Voi rămâne în Parlament zi şi noapte fără a mânca, pentru a denunţa acest scandal: oamenii nu sunt conştienţi, dar se va merge către o situaţie în care nu vor mai exista bani pentru climat, sănătate, nimic serios pentru locuri de muncă'' în viitorul buget european, a declarat eurodeputatul socialist, ales în mai 2019.

''Singura soluţie este de a creşte resursele proprii ale UE cu o taxă 'reală' pe tranzacţiile financiare, care ar permite rambursarea planului de relansare, finanţând totuşi sănătatea şi climatul'', a insistat Larrouturou (56 de ani), raportor al PE pentru bugetul UE pentru 2021.

Citește și: DNA despre SPECULA generată de pandemie - 'A fost creat cadrul propice apariției 'indispensabilului traficant de influență''

În luna iulie, liderii ţărilor membre au aprobat un plan de relansare post-COVID-19 în valoare de 750 de miliarde euro, finanţat mai ales prin împrumuturi şi anexat la un buget multianual al UE de 1.074 miliarde euro pentru perioada 2021-2027.

Or, eurodeputaţii, al căror accept este indispensabil, solicită încă 39 de miliarde euro pentru mai multe programe, de la educaţie la cercetare.

Într-un vot în Comisia de bugete a PE, desfăşurat la jumătatea acestei luni, eurodeputaţii au cerut noi surse de venituri, printre care o taxă pe tranzacţii financiare, care ar putea aduce încă 57 miliarde euro pe an la bugetul comunitar.

Franţa şi Germania propun o taxă europeană pe tranzacţiile financiare, dar pe o bază mult mai restrânsă decât un proiect al Comisiei Europene din 2011.

În schimb, Austria pledează pentru taxarea tuturor tipurilor de instrumente financiare (acţiuni, produse derivate, obligaţiuni), în luna ianuarie ea acuzând că propunerea franco-germană scuteşte de taxă ''aproximativ 99% din tranzacţii''.