Incendiul de la trenul care transporta propilenă a fost stins

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 30-11-2020 18:38

Incendiul izbucnit luni seara la motorul locomotivei unui tren de marfă ce transporta şapte vagoane cu propilenă, în apropierea gării municipiului Drăgăşani, a fost stins, însă traficul feroviar în zonă a fost oprit până când vagoanele vor fi mutate la o altă locomotivă, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Cătălin Popescu, informează Agerpres.

Acesta a precizat că garnitura de tren în cauză venea dinspre Caracal şi se îndrepta spre Râmnicu Vâlcea.

"Încărcătura este de propilenă. Incendiul a fost lichidat. Traficul este oprit până la mutarea vagoanelor cu propilenă", a spus reprezentantul ISU Vâlcea.

Mai multe echipaje de pompieri au intervenit luni seara, în apropierea gării din municipiul Drăgăşani, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al locomotivei unui tren de marfă care transportă propilenă.

La intervenţia de localizare şi stingere a incendiului au participat echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere, o autospecială CBRN şi o ambulanţă SMURD.

Citește și: Ben Oni Ardelean a fost CONFIRMAT cu Covid-19 și este internat la spital: 'M-am protejat, însă inevitabilul s-a produs!'

Nu au fost anunţate victime.