Klopp şi Guardiola ironizați de Jose Mourinho

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 17-12-2020 12:25

Antrenorul echipei Tottenham, Jose Mourinho, consideră că este tratat diferit de arbitri, faţă de alţi tehniceni din Premier League, cum ar fi Jurgen Klopp (Liverpool) şi Pep Guardiola (Manchester City), potrivit news.ro.

Formaţia Liverpool a învins, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Tottenham, într-un meci din etapa a XIII-a a campionatului Angliei.

Învingătorii au marcat prin Salah ’26 şi Firmino ’90. Pentru Tottenham a înscris Son, în minutul 33.

Citește și: 'Am adus 300.000 de euro pentru campania din 2009-Situația mea și a soțului permitea', a spus Udrea în fața instanței -A explicat că nu știe nimic despre fapte

"La finalul jocului, i-am spus că a pierdut echipa mai bună. Nu a fost de acord. A fost părerea lui. Mai mult, dacă m-aş comporta pe margine aşa cum face el, aş fi exclus imediat. (...) Din anumite motive, sunt tratat diferit", a explicat portughezul, după meci, la microfonul Amazon Prime.

În timpul aceluiaşi interviu, Mourinho s-a referit şi la Guardiola: "Vă puteţi imagina ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi pus mâna pe tabela celui de-al patrulea arbitru?"

În finalul partidei Manchester City-Wolverhampton, scor 1-1, Guardiola a protestat cu privire la numărul de minute adiţionale stabilit de central şi a pus mâna pe tabela arbitrului de rezervă, care se pregătea să anunţe prelungirile.