Episcopul Ioan Casian, îndemn de Crăciun pentru tânăra generație ortodoxă din Canada

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 28-12-2020 10:36

De acest Crăciun, Episcopul Ioan Casian și-a îndreptat gândurile către tinerii ortodocși din Canada, cărora le-a transmis un mesaj special pe site-ul oficial al Eparhiei.

„Acum când bucuria colindelor ne face mărturisitorii Nașterii Mântuitorului ne gândim cu părintească grijă la voi, tânăra generație a Ortodoxiei în Canada”, spune ierarhul amintind că ne aflăm la finalul „Anului omagial al pastorației părinților și copiilor” în Patriarhia Română, potrivit basilica.ro.

Citește și: Scepticism în rândul europenilor față de vaccinarea împotriva Covid-19: 'Nu cred că există un vaccin în istorie care să fi fost testat atât de repede'

„Iar tocmai acum Biserica, noi toți, suntem chemați să vă acordăm o atenție deosebită apărându-vă și încurajându-vă aspirațiile, puritatea și valorile acestei vârste binecuvântate de Dumnezeu”.

Îndmnul Episcopului Canadei către tineri se referă la pacea sufletească, la dragostea de Hristos, la smerenie și curăție.

„Lumea în care trăim e mult încercată dar, uniți în rugăciune vom simți că aparținem unei Biserici vii și lucrătoare devenind luminători în lume mai ales în aceste vremuri tulburi, păstrând și dăruind pacea așa cum Ava Pimen în Pateric ne îndeamnă: ‹Dobândește pacea în sufletul tău și mii de oameni în jurul tău se vor mântui›”.

Părintele Episcop le spune tinerilor că „bucuria de a fi prezenți și activi în biserici va ajuta ca generația voastră să descopere și să mărturisească identitatea noastră culturală, ortodoxă și românească”.

„Învățăturile Bisericii și comorile de gândire lăsate de Sfinții Părinți vă ajută să depășiți orice greutate insurmontabilă, vă arată că nu sunteți și nu suntem singuri sau izolați, ci mereu păziți de Hristos”, consideră ierarhul român din Canada.

„De aceea să îl iubiți și să-l simțiți aproape pe Hristos ca pe un frate, prieten și părinte și astfel veți avea lumea toată lângă voi”, îndeamnă Preasfinția Sa.

Citește și: Rafila, critici dure în debutul campaniei de vaccinare: ''Festivităţile' au costat, cred, mai mult decât vaccinul'. Când se va vaccina medicul

„Cultivați și păstrați comoara prieteniei cu sinceritate și fidelitate, respingeți și descurajați orice formă de desconsiderare a aproapelui, cultivați frumosul și sădiți lumină în tot ce întreprindeți. Fiți buni, darnici, înțelepți și urmați chipul prieteniei în Hristos: ‹Voi sunteți prietenii mei… v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute› (Ioan 15, 14-15)”.

„Faptele și gândurile să vă fie cu smerenie. Cu smerenie să fiți față de părinții voștri, față de profesori și față de colegii voștri, așa cum cel dintâi mucenic al smereniei, Hristos, a făcut. Aveți încredere deplină în ajutorul Lui. Voi toți copiii și tinerii bine crescuți și educați sunteți o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru familie, Biserică și societate”.

„Entuziasmul tinereții, bucuria curată, gândirea armonioasă sunt legitime și binevenite în Biserică și în societate. Păstrați-le vii. Fiți voi cei care întrețineți flacăra credinței ortodoxe străbune aici în Canada”.

PS Ioan Casian subliniază că „Sărbătoarea Nașterii Domnului este un bun prilej de bucurie și reflecție, un moment când dăruim asemeni magilor celor ce îi avem aproape de suflet precum și celor în nevoi din prinosul nostru”.

„Să punem darurile noastre în slujba lui Dumnezeu și aproapelui pentru a reclădi o lume încununată de frumusețe, bunătate și adevăr”, recomandă Părintele Episcop.