Avocatul Toni Neacșu, despre condamnările României la CEDO: Vai de căruța noastră!

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 01-01-2021 17:50

Avocatul Adrian Toni Neacşu, fost membru al Consiliului Suprem al Magistraturii, atrage atenția că Executivul nu a trecut în programul de guvernare măsuri de evitare a pronunțării de noi condamnări împotriva României la CEDO în sutele de dosare acum suspendate.

Citește și: Război deschis în PNL: 'Din toții așii noului Guvern, nu am tras niciunul!'

„În 2020 România a fost obligată la CEDO la plata unor despăgubiri de peste 34 milioane euro, adică mai mult decât în ultimii 10 ani la un loc! (via Asociatia pentru Proprietatea Privata). În martie 2021 expiră termenul acordat de CEDO pentru remediarea problemelor structurale din penitenciarele românești, după ce încă din 2017 s-a dat o hotărâre-pilot (Rezmiveș și alții împotriva României) care obliga statul român să ia măsuri inclusiv financiare pentru compensarea condițiilor inumane de detenție. Câteva sute de dosare pe condițiile de detenție și tortură sunt suspendate și așteaptă să fie soluționate de Curtea europeană. În decembrie 2019 a fost abrogat fostul recurs compensatoriu (Legea nr. 169/2017), care oferea spor de zile executate pentru condiții improprii, tocmai pentru a nu fi nevoiți să plătim bani din buget, fără să se pună nimic în loc. Actualul Guvern nu a trecut absolut nimic în programul de guvernare cu privire la măsurile de evitare a pronunțării de noi condamnări în sutele de dosare acum suspendate, iar Planul de măsuri adoptat și care urmează să fie prezentat Curții europene a drepturilor omului în martie 2021 este un lung șir de vorbe goale, de felul să fie bine ca să nu fie rău. (https://sgg.gov.ro/.../upl.../2020/11/PLANUL-DE-ACTIUNE-.pdf). Vai de căruța noastră!”, a scris Toni Neacșu pe Facebook.